Am citit aseară un articol pe un blog… Mi s-a părut că mă identific şi eu prin acel articol.

Şi aş vrea să remarcaţi că acel blog este al unui ungur, care, apropos, ştie gramatica română mai bine decât un sfert din ţara asta (zic şi eu… poate mai mult), şi scrie şi cu diacritice: şi în ungureşte, şi în română.
Aşa că voi, românii ăia care îi condamnaţi pe unguri, asiguraţi-vă prima dată că ştiţi să scrieţi şi să vorbiţi limba română mai bine decât orice alt ungur din ţara asta!

M-am abătut puţin de la subiect, dar nu m-am putut abţine.

În acel articol este vorba de un mail ce a circulat pe net. Un mail nostalgic, despre vremurile care au trecut, comparate cu cele de acum.
Nu am fost niciodată şoim al patriei, dar în rest pot spune că mi se potriveşte aproape tot ce e scris acolo.

Caseta cu Abba, pe care o ascultam la 2-3 ani, n-am s-o uit niciodată. Melodia Super Trouper era preferata mea, care acum abia se mai aude. Aveam un casetofon rusesc, şi tot derulam să ascult piesa aia (care îmi place şi acum, dar nu mai este preferată).
A urmat primul calculator, HC 90, cu dischete de 5.2″, apoi s-a stricat şi jucam jocuri de pe casete audio.
Ne plimbam cu bicileta cât era ziua de mare. Se mai văd bine încă semnele de bună purtare. Nu era vară în care să nu fiu julit în coate, genunchi… Făceam concursuri… cine merge cel mai repede, cine merge cel mai mult fără mâini, cine pune cea mai lungă frână…
Toată ziua ceream bani să ne cumpărăm suc la dozator (de la Scorţaru), făceam chetă şi beam toţi din aceeaşi sticlă.
Jocurile De-a v-aţi-ascunselea, Raţele şi Vânătorii, Ţară, ţară vrem ostaşi, Prinsa, Sticluţa cu otravă, în care ne adunam toată strada în faţă la Marcu şi jucam până când ne strângeau ai noştrii…
La De-a v-aţi-ascunselea ne strângeam câte 20… cei mari cu cei mici… ce distracţie…
Sau colecţia de abţibilduri de la gumele Turbo.
Am avut Tetris, sau console de jocuri precum Nintendo, sau Sega… cu 10000 de jocuri în memorie (care de fapt erau 10, repetate de 1000 de ori)
Flori, fete, sau băieţi, Adevăr sau Provocare… asta era după clasa a 6-a, când stăteam în faţă la Mihaela (că era bordura mai lată, şi un bec deasupra) până la miezul nopţii…
Am cerut prietenia fetelor, am completat oracole…

Suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers…

Şi o melodie pentru acest post, care o ascultam când aveam 2 ani, pe disc de vinil. Încă o ascult…
.
Phoenix – Vremuri


[ versuri ]