Ora 10:25. Eram în întârziere. Trebuia să ajung pe undeva pe Calea Victoriei la 10:45, maxim. Tipic norocului meu, niciun taxi în parcare. Aştept 5 minute, vine unul. Vorbesc frumos cu el (nu obişnuiesc să vorbesc urât cu oamenii), îi zic unde trebuie să merg, şi îl întreb dacă ajungem în 15 minute (atât).

Nu încearcă variante ocolitoare, şi merge obişnuit (maxim 60 km/h, 80 km/h în pasaj la Unirii).
Cursa costa 11 lei, i-am dat 15, că nu aveam mărunt.
El îmi zice ¨Mulţumesc¨.
Eu, nedumerit, ¨Dar restul?¨
Atunci începe circul (nu ţin minte mot-a-mot): ¨În p**a mea, dacă-s prost, şi merg mai repede ca să ajungi tu la timp… Voi nu meritaţi nimic mă… sunteţi nişte nesimţiţi… Ia în p**a mea restul şi ieşi afară¨
Mi-a dat 3 lei, i-am mulţumit şi am coborât.

Concluzii:

  1. A reuşit să mă enerveze, tare de tot. Eu, care mă enervez foarte greu.
  2. Nu i-am zis să mă ducă mai repede, nu pleca nimeni fără mine oricum, nu am discutat nimic despre preţ.
  3. Mă enervează că în astfel de situaţii nu mai gândesc. Ca atare, nici nu m-am uitat la număr, ca să fac o reclamaţie împotriva lui.
  4. Taximetriştii iau cu 1 leu în plus faţă de aparat (toţi)
  5. Îmi trebuie neapărat o cameră ascunsă
  6. M-am enervat din nou când mi-am amintit incidentul…