A trecut mult timp de când nu m-am mai înregistrat. Am avut şi o pauză de o săptămână, cât am fost plecat la Roma.
Şi mi-a fost un dor incredibil. Cum am intrat în casă primele lucruri pe care le-am făcut au fost să aprind calculatorul şi să iau chitara în braţe.

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Am cântat refrenul piesei A treia pace mondială, a lui Gil Ioniţă. Pentru asta am învăţat un acord nou, adică Fa. Bineînţeles că nu îl pot face barat, deci am făcut o tentativă de F care sună relativ ok :)
Apoi am cântat Când te scuturi de zăpadă, pe care am încercat-o şi mai demult. Acum cred că are sens.

Nu daţi importanţă prea mare vocii, pentru că nici eu nu i-am dat. E doar aşa ca să aibă chitara o logică :)

La sfârşit e o succesiune de acorduri inventată de mine, ca să mă învăţ să le schimb repede şi eventual fără să mă uit.
Pentru cine e interesat: G, D, Am, C, D, G, D, C, D, C, D, apoi după ce am schimbat bătaia: G, D, C, D, G, D… mi-e lene să mai urmăresc. :P

Nu mă întrebaţi de ce mă uitam pe pereţi. Vă zic eu, să scap. Uhm, mi-a scris o gagică TE IUBESC şi nu puteam să mă abţin să nu mă uit :))