Aseară am fost în El Grande Comandante să petrecem cu ocazia zilei de ieri.

Şi m-am învârtit eu pe-acolo până am zărit o fată înaripată (adică avea nişte aripi albe pe spate). Pac, o abordez:

- Zi-mi şi mie te rog de unde ţi-ai cumpărat aripile astea…
- …

N-am înţeles nimic. După câteva minute mă duc din nou.

- Serios acum, de unde ţi le-ai cumpărat?
- …

M-am lăsat păgubaş. Şi am mai dansat eu pe-acolo, până am ajuns să fiu spate în spate cu cineva. Mă uit, observ că e fată… şi continui. La un moment dat îmi spune Andrei “Întoarce-te acum!”. M-am întors, am început să dansez cu ea… nu-i ziceam nimic. Şi serios că am rupt tăcerea, dar nu mai ţin minte cu ce… la care ea îmi spune ceva în franceză. Eu îi dau ceva pe engleză, ea în franceză, eu în franceză, ea în engleză… ne-am înţeles de minune :))

Ca să aflu că erau trei franţuzoaice (inclusiv fata cu aripi), care stau undeva în Alpi (nu mai reţin regiunea). Nu ştiu cât timp am petrecut cu ele, nici ce am mai vorbit, dar am ajuns să le intonez imnul Franţei (prima strofă şi refrenul) şi să nu ne înţelegem aproape deloc. Fata cu aripi chiar zboară… cu parapanta.

Oricum, a fost un moment memorabil.

P.S. Nu ştiu de ce nu prea am chef de scris şi articolul ăsta arată ca naiba.

Happy 1 martie! :)