Duminica trecută am fost la Snagov la o plantare de stejari organizată de asociaţia Mai mult verde.

Am ajuns la 8 dimineaţa în Piaţa Revoluţiei, de unde am plecat cu microbuzele către Snagov, pe la 8:30. Cred că au fost în jur de 100 de persoane din 200, câte ştiam eu că ar trebui să fie.
Nu sunt foarte multe de spus, doar că m-am simţit foarte bine şi am să mai merg şi cu alte ocazii.

Echipa din care am făcut parte, însumând 4 oameni, a plantat mai mult de o sută de puieţi, ceea ce e o performanţă remarcabilă.

Vă las cu pozele :)

În timp ce primeam indicaţii despre ce şi cum avem de făcut

Mi s-a părut extraordinară discrepanţa dintre tenişii flower-power şi hârleţ.

În apropiere era un lac în care am putut să observăm câteva broaşte ţestoase. Îmi pare rău că n-am un obiectiv pentru zoom…