Căţeii mei adoptivi

De aproape trei luni de când locuiesc în Bucureşti, am doi căţei adoptivi.

Să vi-i prezint!

Fetiţa

Numele sugestiv ne dezvăluie instant că este reprezentanta sexului frumos.

Este foarte bătrână şi din cauza asta are ceva probleme psihice: o incomodează partea dorsală a corpului, prea des.
Totul începe cu un scărpinat prelung (deşi nu are purici), apoi cu un mârâit scurt îndreptat spre zona de care aminteam. Se opreşte, mai face câţiva paşi, iar mârâie, din ce în ce mai tare. Până ajunge să latre la fundul ei mai rău decât la un infractor. Latră cu ură, cumva.
Face asta în fiecare zi, şi mai rău, în fiecare noapte sau dimineaţă, înainte să mă trezesc eu. Deci nu-i rost de dormit cu geamul deschis, sub nicio formă

În rest, este un căţel normal. Manifestă afecţiune şi aşteaptă, la rându-i. Însă o face foarte discret.
Asta până când îi dai nas (la fel ca lui Ivan, care se suie pe divan), că apoi nu mai scapi de ea. Aşteaptă mângâiată şi îţi sare în braţe, dacă stai pe un scaun.

Tigruţu

El este mezinul şi are vreo 3 ani, după calculele mele. Deşi, după comportamentul afişat, n-ai crede

Hipersocial şi hiperactiv, cred că astea sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine. Primul lucru pe care îl făcea când intra o persoană în curte era să sară, şi imaginaţi-vă ce drăguţ era când ploua. Ah, iar în unele cazuri, când sărea, manifesta tendinţe sexuale incontrolabile, indiferent de sexul persoanei.
Vrea tot timpul să fie băgat în seamă, este foarte gelos când îi acord atenţie Fetiţei, chiar şi în situaţia în care folosesc câte o mână pentru fiecare. El le vrea pe ambele.
Dacă îl ignori vine şi te miroase, te linge, te muşcă încet de mână, face orice să atragă atenţia.

Are un look deosebit, sprânceana de la ochiul stâng (probabil o anomalie genetică) îi conferă unicitate. L-aş recunoaşte cu uşurintă printre alţi 1.000 de câini.

Aplicând diverse tratamente de recompensare, dar şi coercitive, am reuşit să-l fac să nu mai sară. Cel puţin nu pe mine… când e vorba de alţi oameni, încă mai am unele probleme. Dar progresăm
De asemenea, am reuşit să-l învăţ comanda “fii cuminte”. “Nu-i voie”, în schimb, pare să nu priceapă prea bine şi n-am idee de ce.
Şi, deloc neimportant, i-am creat o barieră virtuală în pragul uşii. Cred că nu mai intră în casă, nici să-l chemi!

Problema

Trebuie să plec din această locuinţă temporară, pe 26 iunie, pentru că urmează să fie închiriată unei familii.
Şi, oarecum, mi se rupe că mă mut. Am început să mă obişnuiesc cu mutările, deşi nu-mi plac deloc.

Dar, în acelaşi timp, mi se rupe inima că plec şi mă despart de căţeii mei adoptivi, după timpul ăsta petrecut alături de ei. E incredibil cât de tare te poţi ataşa de nişte animale…
Cine va veni aici va iubi câinii? O să-i mângâie, să simtă şi ei că trăiesc alături de oameni, nu în sălbăticie?
O să asculte căţeii de noii stăpâni?

Oare îi voi mai revedea vreodată?

Milestone: 100.000 de vizualizări pentru o poză

Ieri seară, una dintre fotografiile mele a depăşit 100.000 de vizualizări pe portalul MegaShot, la 3 luni de zile după ce a fost publicată.
A fost făcută la primul răsărit la măr.

Vreau să nu priviţi articolul ca pe o laudă, ci ca pe un eveniment important în viaţa mea de fotograf. 100.000 de oameni sunt foarte mulţi; ei pot umple un stadion precum Camp Nou, un oraş precum Suceava sau şase oraşe precum Gura Humorului.

P.S. Se pare că site-ul nu este făcut să afişeze numere de vizitatori cu 6 cifre pe pagina separată a pozei, doar în Photostream se poate observa asta

Amintiri pornografice din copilărie (I)

Scena "erotică" din Ghost

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la primele scene sexuale pe care le-am văzut, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!

Se întâmpla acum vreo 20 de ani, prin ’90-’91, când România experimenta democraţia şi deschiderea graniţelor către vest. Şi noi aveam video acasă Şi casete cu filme, bineînţeles.

Eu, un ţânc de 2-3 ani, pasionat de tehnologie, care ştia să umble la video, televizor, calculator HC şi alte electronice ale vremii. Bunicul, în schimb, care nu ştia

Şi tot bunicul în cauză era foarte şugubăţ cu mine când era vorba de scene “sexuale” (la modul “săruturi”). Când se pupau unii, pac îmi atrăgea atenţia, iar eu mă ruşinam, cumva
Iar într-o zi am rămas singur prin sufragerie şi mi-am pus un film la video. Nu după mult timp, a apărut o gagică goală puşcă; şi acum îmi aduc aminte cum arăta: era înaltă, brunetă, cu sâni mici şi epilată inghinal.
Am pus repede pauză şi l-am chemat pe bunicul să vadă scenă calumea, nu ce îmi arăta el Reacţia lui a fost total neaşteptată pentru mine, la momentul respectiv. Credeam că o să se bucure sau o să mă laude pentru descoperirea mea, dar, în schimb, mi-a spus să închid repede şi să scot caseta!

Am rămas dezamăgit pe moment, dar am continuat cu scenele super-erotice (după părerea mea de atunci) din Fantoma (Ghost), când Patrick Swayze și Demi Moore învârteau la roata olarului (foto dreapta), pe super-melodia Unchained melody în interpretarea Righteous Brothers.

Edit: Pentru că n-am găsit-o nicăieri pe net să-i dau un link, am pus-o eu singur. La rezoluţie mare, să vă bucuraţi.

Andrei şi Vlăduţ – Valentina

Un cântecel pe care l-am compus acum vreo doi ani, pe plaja din Vadu, împreună cu Andrei. O interpretare cam defectuoasă, dar merge… de dragul vremurilor trecute

Pe acordurile G, Em, C, D şi la refren G, Em, C, Cm.

Pentru o sticlă de martini
M-ai lăsat să-ţi văd bikinii.
Pentru o sticlă de rachiu
M-ai lăsat să-ţi fiu gagiu.

R: Valentina, îţi place să bei
Pe banii mei (bis / o, ce mai bei)

Pentru o sticlă de spumos
M-ai lăsat să ţi-i dau jos.
Pentru o sticlă de vermut
M-ai lăsat ca să te..

R: …

P.S. Şi fără nicio legătură cu cântecul, Valentina se mărită la vară. Adică prima mea “iubire” se mărită. La vară…

Tabu: Senzații… calde

Nu știu la ce vă zboară mintea după ce ați citit titlul, dar dacă nu v-ați gândit la pișu în pat, în mod sigur ați mers prea departe

Bun. Mi-am adus aminte în seara asta că ultima dată când m-am pișat pe mine a fost undeva în clasa a 9-a sau a 10-a, că eram la liceu la Humor. Ați putea să râdeți, că eram cam mare pentru asta, nu?
Dar a fost dubios tare…

Am visat atunci că M-AM TREZIT și m-am ridicat din patul în care dormeam, am mers la baie și i-am dat drumul, victorios. Dar, ca orice lucru care pare prea bun să fie adevărat, s-a dovedit a fi… neadevărat, odată cu senzația caldă din zona pelviană, cât se poate de adevărată.
Știu, o experiență rușinantă dar pe cât se poate de bizară. E foarte neobișnuit să visezi că te trezești. De obicei te trezești, pur și simplu

La voi când și cum s-a întâmplat ultima dată?

Mxa :)

Last edited by Vlady on 20 August, 2009 at 10:59 am

Am găsit draftul ăsta de acum mai bine de un an Nu l-am mai terminat niciodată. Acum ea probabil că e fericită şi cu gândul în câte alte părţi
Am mai crescut, am mai adăugat ceva acum cu scris îngroşat.

Era început de iarnă în Bucureşti. Noapte, vreme rece, fără zăpadă.
Atunci s-au întâlnit pentru prima dată, la un concert, într-un club de fiţe. El era cu nişte prieteni, ea era cu o prietenă, formând cu toţii acelaşi grup. Şi el, rămas oarecum singur, intră în vorbă cu ele două. Au vorbit aşa toată seara, au început să se cunoască. El îşi doza din ce în ce mai mult atenţia doar pe una dintre ele… şi tot discutând pe-acolo a ajuns să-i spună că are un blog şi i-a dat adresa.

Au plecat apoi fiecare la casele lor, iar el aştepta cu nerăbdare ca ea să-l caute. Şi a aşteptat aşa mai bine de două luni, până când a primit un comentariu în care fata îi spunea că i-a citit blogul în tot timpul ăsta şi că îi place tare mult cum scrie.
Nu pot să nu-mi aduc aminte râsul tâmp de pe faţa lui în acele momente şi cum striga “Yes” prin casă strângând pumnul şi agitându-se: “M-a căutat, m-a căutat!”

A urmat un schimb scurt de mail-uri, add pe messenger… chestii de astea obişnuite. Dar el cum era atunci în priză cu alta/altele a ajuns să nu-i mai dea atenţie (sau mai bine zis “cum el a fost atât de laş încât i-a fost frică să încerce măcar”). Şi a trecut timpul, s-au mai întâlnit pe la unele concerte…
El avea atunci nişte gânduri ciudate de genul “eu nu pot să fiu fidel niciodată, ce rost are să-mi bat joc?” şi când un prieten i-a spus că-i place de ea, el s-a oferit să-l ajute.

Cel mai drăguţ cadou :)

Trasă la Vama Veche, în timpul Folk You. Nu spui de către cine, ţiu secret

(fără)

Simt cum mi se rupe inima-n mine. Conduc cu viteza unui biciclist pe un drum de piatră cubică ce mă leagănă în cadenţă.

Ascult muzică tristă şi cânt, parcă absent din lumea asta. Toate semafoarele sunt verzi, mergem mai departe….

Eu dacă o să am vreodată o fată…

… o va chema Daliana. Scriu aici să nu care cumva să uit.

Pentru că e un nume foarte rar şi, în opinia mea, foarte fain. E secsi şi demn de o fată foarte frumoasă

Cum să nu iubeşti soarele de dimineaţă?

Azi dimineaţă eram pe tren, cu direcţia Bucureşti. Şi m-am trezit la ora 6 şi era aşa o privelişte faină… un “kodak moment”, cum se spune
Am deschis ochii şi am văzut pe geam munţii în depărtare, cu nişte nori negri şi frumoşi deasupra, iar în rest senin. Şi peste tot o lumină caldă, plăcută… Îmi pare rău că nu am făcut poză, dar aparatul stătea bine în geamantan, cocoţat undeva sus

Poza asta am făcut-o pe la 7:30, dar atunci nu mai aveam niciun munte. Oricum, îmi place foarte mult şi am zis să o împărtăşesc aici, pe blog.

Încă patru coarde în camera mea…

Şi uite aşa ajung la un total de 28 de coarde

Da, mi-am mai cumpărat un instrument cu corzi. Cu patru corzi

Pentru cei ce nu ştiu, se numeşte ukulele (model sopran) şi este un instrument tradiţional din folclorul portughez. Prin anii ’20 a fost introdus în orchestrele de jazz americane, actualmente fiind foarte popular în insulele Hawaii.

Se cântă relativ uşor, dar din cauza dimensiunilor foarte mici unele acorduri necesită puţin exerciţiu

Încă nu i-am dat un nume, dar mă gândeam la ceva de genul “red hot chilli”, eventual o inscripţie cu un ardei. Mă mai gândesc…

P.S. Şi e atât de nouă, nu-mi vine să cred. Fabricată ieri, 22 martie 2010

1 an!

Astăzi se împlineşte 1 an (Only Hope) de când am început să cânt la chitară. Nu am evoluat aşa cum mi-aş fi dorit, dar, în mare, e bine.
Am avut multe satisfacţii, multe amintiri şi a reuşit să-mi alunge tristeţea când a fost cazul.

A durat vreo 7-8 ani să-mi cumpăr o chitară, ca mai apoi, în 3 luni, să-mi mai cumpăr încă două Eh, asta este. Mereu primul pas e cel mai greu.

Tot anul trecut, pe vremea asta, începeam să mă îndrăgostesc de cea mai deşteaptă fată frumoasă. Ştii tu

Catren: prima încercare

Aseară, în bucătărie. Andrei cânta la chitară, iar eu, inspirat de muzica lui melodioasă, am compus pe loc o poezie:

E iarbă peste tot în jur
Şi luna între stele,
Râdeau de se căcau pe ele
Că mă ştergeam la cur.

Orice asemănare cu Eminescu este pur întâmplătoare

Şi fără nicio legătură, astăzi sărbătorim 160 de ani de la naşterea lui Eminescu. Eu nu prea sunt fan, mă enervează clişeele folosite când se vorbeşte despre el, dar cred că este frumos să amintim această zi şi să vă arăt poeziile mele preferate de la el: Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie şi La mormântul lui Aaron Pumnul.

Ţin minte, de când eram mic, că bunica îmi spunea ca un fel de banc:

Se făcea că îl opreşte un poliţai pe Eminescu şi îi solicită să se legitimeze. Acesta îi spune că nu are acte la el, dar că îl cheamă Eminescu. Atunci, poliţaiul îi spune:
- Bine, dacă eşti într-adevăr el, compune-mi pe loc o poezie!

Într-o seară, colindând de unul singur pe stradă şi fiind uşor matolit, marele Eminescu este oprit de un sergent. Pentru a-i face dovada că este într-adevăr el, Eminescu, poliţaiul îi cere să-i compună pe loc 4 versuri. Eminescu se conformă:

“Iar tu, sergent de stradă
Cu fluierul la gât
Mai suflă-n p…a mă-tii,
Să-ţi ţie de urât.”

Am sunat-o pe bunica să o întreb, că nu mai ţineam minte poezia. Oricum, am găsit ceva pe Google, dar ştiu sigur că bunica spunea altfel

Time… goes by

Sunt oarecum trist. Aşa eram acum doi ani. Împreună. Şi era frumos, cel puţin mie îmi plăcea. Şi mi-ar plăcea şi acum… Eu nu pot să aleg. Nu mă asociez şi nu-mi place să fiu asociat.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am o vorbă după care îmi place să mă ghidez: no hard feelings. Nu-i chiar atât de greu pe cât pare să treci peste nişte prostii.

Şi pentru că noul an va veni peste 2 ore şi jumătate, vă doresc să fiţi fericiţi. Nu doar acum, ci mereu.

Dragă Moş Crăciun,

Ultima dată când am ţi-am scris s-a întâmplat acum doi ani. Eh, atunci eram mai mic şi prost şi visam la cai verzi pe pereţi. Sau la cine ştie ce trup frumos sprijinit pe nişte picioare lungi

Acum am coborât cu picioarele pe pământ. Am învăţat poate şi câteva chestii importante

Anul acesta vreau să-mi îmbunătăţesc fotografiatul, iar pentru asta voi avea nevoie de un aparat nou. Nikon D90, aşa se numeşte. Este chiar cel de pe F64, fără obiectiv, cu gentuţă şi ceva card de memorie. În mod sigur mă va ajuta nespus de mult, întrucât constituie un important avans tehnologic.

Da, ştiu, sunt foarte materialist anul ăsta. Şi nici măcar nu-mi pare rău. Asta, desigur, nu înseamnă că nu mai visez. Ci doar că încerc să mă descurc singur cu visurile mele.
Eu ştiu că nu mă vei dezamăgi şi că ne vom revedea bucuroşi!

Pupici,

Vlad

Notă: pentru cei care vor să-şi asume rolul de moş, voi pune la dispoziţie contul meu deschis la ING.