Posts tagged Brussels
La vie en rose
3E una dintre piesele mele preferate. Îmi dă aşa o stare de bine…
Eram prin Grand Place, la o terasă şi l-am văzut pe ţigan cântând. Imediat mi-am dat seama că-i de-al meu
M-am dus la el şi l-am pus să-mi cânte La vie en rose.
I’m so far away…
9Mă aflu în mândra capitală a Europei, Brussels. A fost o decizie de moment să vin aici, iar biletul de avion mi l-am cumpărat acum două zile.
Îmi pare rău de cei care mă așteptau acasă, de cei care au lăcrimat când au citit vestea… ![]()
Mă întorc pe 6 mai, așteptați-mă la Băneasa, cu flori! ![]()
De Brouckere
2Astăzi am ieşit puţin prin oraş, în centru.
Am stat la o cafenea să beau un lapte rusesc şi-un suc. Şi în timp ce savuram laptele, apare un ţigănel:
“Tanti, îmi schimbaţi şi mie ăştia într-o bancnotă de 5 euro?“
Îl observasem că stă pe lângă mesele de la terase, dar era bine îmbrăcat, şi nu mi-am dat seama că el era la cerşit. Când fac rost de o cameră, vreau să-l înregistrez, şi să-i pun mai multe întrebări. Am auzit că e bătut dacă nu vine cu bani acasă…
După ce am terminat cu cafeneaua, m-am îndreptat spre Pizza Hut, care este foarte aproape.
Am vrut o pizza Forestière, mare, cu “cheesy crust” (marginea aluatului umplută cu caşcaval), şi am primit fără extraopţiune
Am reclamat problema, şi mi s-a zis că pot să mănânc din aia (fără să plătesc ceva în plus) şi în 10 minute voi primi una cum am comandat. Aşa s-a şi întâmplat, primind şi scuzele de rigoare.
Mi-a plăcut şi noul sistem pentru băuturi răcoritoare. Plăteşti suma de 2,35€, apoi te serveşti de la dozator, câte sortimente sunt şi de câte ori vrei
(e făcut special pentru români
)
Cam atât despre “excursia” de astăzi. Sper să fac rost de un aparat de fotografiat îmi va fi mult mai uşor să fac reclamă negativă, să vă arăt ce frumos e Brussel-ul.

Recent Comments